Botezul ca traditie

Primul botez a fost cel al lui Ioan in raul Iordan. El si-a marturisit pacatele si s-a pocait pentru ele. A primit apoi numele de Ioan Botezatorul. Iisus Hristos a fos botezat de Ioan Botezatorul, iar atunci cerurile s-au deschis si Duhul Sfant a coborat din cer sub forma unui porumbel alb.

Sfantul Botez este taina prin care omul, prin intreita afundare in apa sfintita de catre preot, in numele Sfintei Treimi, dobandeste iertare de pacatul stramosesc si de toate pacatele facute pana atunci, se naste din nou duhovniceste si se face membru al Bisericii lui Hristos. Botezul este numit si ”usa tainelor,” pentru ca numai prin botez devenim fii ai lui Dumnezeu dupa dar, si putem primi si celelalte Sfinte Taine.

Ca popor in majoritate crestin ortodox, parintii romani au traditia de a-si boteza bebelusul in primul an de viata. Este o traditie pastrata din generatie in generatie. Si un prilej frumos de intalnire a familiei si prietenilor. Desigur, ritualul are diverse variatiuni in diverse zone ale Romaniei dar in zilele de azi nu este esentiala respectarea stricta a fiecarei cutume. Mai ales in conditiile in care chiar preotii ortodocsi nu se pot pune de comun acord asupra unor detalii de ritual.

Numele pruncului

Numele copilului se pune de catre parinti, insa cu binecuvantarea preotului, care citeste o rugaciune speciala la punerea numelui noului nascut, deoarece cu acel nume care i se da la Botez, crestinul va calatori in viata si va sta inaintea lui Dumnezeu la judecata. Numele pruncului se consfinteste în clipa botezului, cand se cufunda in apa in numele Prea Sfintei Treimi si nu mai poate fi schimbat.

Nu este bine sa i se puna pruncului doua si chiar trei nume, caci toti sfintii au avut un singur nume, afara de cateva exceptii. Mai grav este insa cand i se pune copilului un nume crestin de sfant si al doilea nume necrestin sau de alta credinta crestina. In asemenea cazuri la biserica si la slujbe se pomeneste numai numele crestinesc din calendar.

Ritualul Botezului

Prima parte din slujba Sfantului Botez o formeaza lepadarile sau exorcismele, cand cel ce vine sa se boteze sta cu fata la apus si declara de trei ori, personal sau prin nas, ca se leapada de satana, de toate lucrurile lui, de toti slujitorii lui, de toata slujirea si de toata trufia lui. Apoi cel ce se boteaza este intors cu fata la rasarit si iarasi declara, tot de trei ori, personal sau prin nas, daca este prunc, ca se uneste cu Hristos, rostind de trei ori Crezul.

A doua parte a Botezului o formeaza sfintirea apei, adica facerea aghiasmei pentru botez si turnarea intreita in cristelnita de untdelemn sfintite. Iar a treia si cea mai insemnata parte a Botezului o formeaza intreita afundare a pruncului in cristelnita. Apoi noul botezat se infasoara in panza alba curata, numita popular crisma, care vine de la Hristos.

Dupa alte cateva rugaciuni, preotul unge trupul noului botezat cu Sfantul si Marele Mir, care este a doua Taina a Bisericii. Apoi ii tunde perii capului in chipul Crucii, il imbraca si, ducandu-l in fata Sfantului Altar, il impartaseste cu Trupul si Sangele lui Hristos. Astfel noul botezat primeste deodata trei Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea si Sfanta Impartasanie.

Sursa: Pr. Ioanichie Balan – (Calauza Ortodoxa in Biserica, vol. I)

fotograf botez bucuresti foto botez-3

Taina botezului are o dubla semnificatie: este o marturisire a credintei in Dumnezeu dar si o acceptare a suferintelor lui Iisus Hristos si o partasire cu acestea. Totul este ca omul sa devina una cu Hristos.