Baita de a doua zi dupa botez. Origini istorice si aparitia obiceiului popular
Baita de a doua zi dupa botez este unul dintre obiceiurile traditionale romanesti legate de primirea copilului in comunitatea crestina. Cunoscuta in diferite regiuni ca „scaldaciune” sau „scoaterea din mir”, acest obicei este organizat, in mod traditional, de nasa si are loc acasa, dupa ceremonia religioasa a botezului.

Bebelusul infasat in prosop la baita de a doua zi dupa ceremonia botezului, obicei cunoscut in traditia populara romaneasca si sub numele de scaldaciune.
Nu sunt etnograf, academician sau preot, ci fotograf profesionist, iar acest articol l-am scris din perspectiva experientei mele in domeniul fotografiei de botez si al contactului direct cu traditiile si obiceiurile care insotesc acest eveniment.
Mi-am propus sa adun si sa prezint informatii despre aceste practici intr-o forma accesibila, pe intelesul parintilor care isi doresc sa cunoasca mai bine semnificatia momentelor si obiceiurilor din jurul botezului. Informatiile istorice si traditionale sunt sustinute de sursele bibliografice indicate la finalul articolului.
Legatura dintre baita de dupa botez si spalarea Sfantului Mir
Pentru a intelege contextul religios al acestui obicei, trebuie sa pornim de la legatura sa cu ungerea copilului cu Sfantul si Marele Mir, parte a Tainei Botezului. In vechile randuieli bisericesti exista o slujba distincta de spalare a mirului, savarsita in ziua a opta dupa botez.
Nu exista, in documentatia identificata pana in prezent, o dovada care sa stabileasca anul exact al aparitiei obiceiului sau sa demonstreze ca ritualul popular a fost transferat oficial din randuiala liturgica a zilei a opta in ziua urmatoare botezului.
Sursele sustin insa existenta unei legaturi traditionale intre spalarea mirului si ceremonialul popular al „scaldaciunii”, atestata de marturiile etnografice din secolul al XIX-lea si de cercetarile ulterioare.
Aceasta practica este atestata in vechile Molitfelnice romanesti si reprezenta un moment liturgic separat de ceremonia initiala a botezului. Preotul indeparta cu un burete curat mirul de pe locurile unde fusese facuta ungerea, rostind rugaciunile specifice acestei randuieli.
In timp, in unele editii ale cartilor de cult, rugaciunile pentru spalarea mirului au fost integrate in continuarea slujbei Botezului, nemaifiind necesara revenirea copilului la biserica in ziua a opta. Astfel, randuiala liturgica a cunoscut modificari de organizare, pastrandu-si insa semnificatia religioasa.
Aparitia si atestarea obiceiului popular al scaldaciunii
In paralel, in comunitatile romanesti s-a dezvoltat un ceremonial familial distinct. Legatura dintre acesta si ungerea cu Sfantul Mir este consemnata de etnografi. Potrivit informatiilor acestora, in numeroase comunitati copilul era scaldat de nasii de botez in a doua sau a treia zi dupa eveniment.
Una dintre explicatiile consemnate era ca pruncul trebuia sa petreaca cel putin o noapte cu mirul pe corp inainte de a fi spalat. Aceasta marturie este deosebit de importanta deoarece arata ca, la sfarsitul secolului al XIX-lea, „scaldaciunea” era deja un obicei cunoscut in mai multe regiuni.
Se consemneaza, de asemenea, diferente locale privind momentul baii, persoanele participante si obiectele folosite. In unele comunitati, se considera ca nimeni nu trebuie sa spele copilul inaintea nasei, aceasta avand un rol central in ceremonial.
Denumiri regionale si particularitati ale obiceiului
O documentare ulterioara, realizata prin Atlasul Etnografic Roman, confirma existenta unor practici asemanatoare si a mai multor denumiri regionale. In unele localitati, baia era numita simplu „scalda dupa botez”, in altele „scaldusca” sau „scalda de mir”. Au fost semnalate si practici in care apa folosita la baie era asociata cu spalarea „crismei”, panza cu care fusese infasat copilul in timpul botezului.
Prin urmare, baita de dupa botez nu trebuie confundata cu o slujba bisericeasca si nici considerata o obligatie canonica. Ea reprezinta un obicei popular familial, dezvoltat in jurul semnificatiei religioase a mirungerii.
In timp, ceremonialul a depasit gestul spalarii copilului si a devenit un moment important al relatiei dintre nasi, fin si parintii acestuia. El vine insotit de daruri, de participarea rudelor si de diferite practici transmise in familie, cum sunt si taierea motului sau ruperea turtei la implinirea varstei de un an.
Ce se pune in albie la baita de dupa botez si ce semnificatie au obiectele
Unul dintre cele mai cunoscute momente ale baitei de dupa botez este pregatirea apei in care nasa sau moasa scalda copilul. In diferite regiuni, in vasul de baie erau asezate plante, flori, monede, cereale, alimente si alte obiecte carora li se atribuiau semnificatii simbolice.
In traditia populara, fiecare element era insotit de o urare pentru copil: sanatate, frumusete, bogatie, noroc, intelepciune sau o viata usoara. Obiectele nu erau insa aceleasi in toate zonele. Marturiile etnografice consemneaza diferente de la o comunitate la alta, iar unele elemente apar in anumite regiuni, dar lipsesc din altele.

Exemple de obiecte folosite la baita de a doua zi. Ele difera in functie de traditia familiei si de regiune. Imagine cu caracter ilustrativ.
Ce se pune in apa de la baita de dupa botez
Printre obiectele si ingredientele consemnate in cercetarile etnografice sau intalnite in practicile actuale se numara:
- Busuiocul – era pus in apa pentru noroc si pentru a-i aduce copilului binele.
- Monedele de argint – erau asociate cu bogatia, curatenia si prosperitatea.
- Granele si semintele – graul, porumbul si alte boabe erau puse pentru belsug si pentru ca pruncul sa aiba parte de paine si bunastare.
- Zaharul si mierea – simbolizau dorinta ca micutul sa fie dulce, placut si sa aiba parte de o viata lipsita de amaraciune.
- Laptele – era asociat cu albul si lumina, fiind pus cu urarea ca pruncul sa fie alb si luminat.
- Oul – era legat de sanatate si de dorinta ca viata copilului sa se desfasoare bine, fara piedici.
- Florile – erau puse pentru frumusete, cu urarea ca pruncul sa fie frumos si infloritor.
- Penele sau fulgii – simbolizau usurinta, cu dorinta ca viata copilului sa fie lipsita de greutati.
- Nuca – in unele comunitati, era pusa pentru ca baiatul sa fie frumos la cap.
- Pietricelele – erau asociate cu sanatatea si rezistenta copilului.
- Apa sfintita – apare in mai multe marturii regionale ca element folosit in apa de scaldat.
Aceste exemple sunt consemnate in lucrari etnografice care documenteaza obiceiul in Oltenia, Dobrogea si Muntenia. Insa, din experienta mea de fotograf de botez, am intalnit in cadrul baitei de a doua zi si folosirea altor obiecte, inclusiv petale de trandafir, orez si verighetele parintilor.
Acestea apar si in descrierile obiceiului pe diverse site-uri comerciale sau de nisa, chiar daca nu toate sunt mentionate in cercetarile etnografice mai vechi. Semnificatiile atribuite lor sunt, in general, legate de frumusete, belsug, noroc si viitoarea viata de familie a copilului.
Pe langa elementele intalnite in mai multe zone, cercetarile etnografice au consemnat si obiecte cu semnificatii mai particulare. Aceste diferente arata ca simbolurile nu aveau o forma fixa. Semnificatia unui obiect putea varia in functie de localitate si de credintele transmise in familie.
De exemplu, in unele comunitati din Oltenia, in apa se puneau un creion si o carte, pentru ca pruncul sa invete si sa aiba parte de carte. In alte localitati se foloseau o piatra, pentru sanatate, un fier de plug, precum si diferite tipuri de seminte, pene sau fire de lana si par de animale, pentru noroc si spor.
Exista o lista obligatorie de obiecte pentru baita?
Nu exista o lista unica de obiecte care trebuie puse in apa la baita de dupa botez. Cercetarile etnografice arata ca obiceiul era adaptat de fiecare comunitate, iar continutul apei varia in functie de regiune si de traditia familiei.
Prin urmare, parintii si nasii pot pastra elementele cunoscute in propria familie sau in zona din care provin, fara sa considere ca trebuie sa adune toate obiectele intalnite in diferite descrieri ale obiceiului.
Dincolo de diversitatea lor, aceste elemente au in comun dorintele pe care familia le exprima pentru copil: sa fie sanatos, norocos, frumos, intelept si sa aiba parte de o viata imbelsugata.
Cum se fotografiaza baita de a doua zi dupa botez
Daca ati avut inainte de botez o sedinta foto acasa si sunteti deja familiarizati cu acest tip de fotografiere, baita de a doua zi urmeaza aceeasi abordare. Diferenta consta in specificul obiceiului si in momentele care trebuie surprinse. Se imbina mai multe genuri fotografice pentru a reda cat mai complet desfasurarea evenimentului.
Fotografiile de detaliu, inclusiv cadrele close-up, surprind obiectele pregatite pentru baie: florile, busuiocul, monedele, precum si mainile nasei si micile detalii ale ritualului. Acestea merita fotografiate macro si individual, inainte ca apa sa fie agitata de baie. Astfel se pastreaza ceea ce a ales fiecare familie sa puna in apa.
Fara a interveni in desfasurarea obiceiului, fotografia spontana surprinde reactiile bebelusului, gesturile nasei si interactiunile firesti dintre cei prezenti. Pot fi fotografiate reactiile parintilor si schimburile de priviri dintre membrii familiei, fara ca persoanele sa fie rugate sa repete gesturile sau sa priveasca spre aparat.
La acestea se adauga fotografia de portret, de grup si de familie, cu bebelusul alaturi de parinti, nasi, bunici si ceilalti membri ai familiei. Aceste cadre includ persoanele participante si completeaza seria fotografica realizata pe tot parcursul botezului, finalizat cu traditia baitei.
Toata aceasta abordare tine si de conduita etica a fotografului, care trebuie sa respecte desfasurarea obiceiului si intimitatea familiei. Sunt esentiale discretia, respectul fata de persoanele fotografiate si evitarea interventiilor care ar putea modifica desfasurarea fireasca a baitei.

Fotografie spontana in timpul desfasurarii baitei de a doua zi, fara a intrerupe interactiunea fireasca dintre nasa si copil. Accentul este pus pe gesturile firesti din timpul obiceiului.
Concluzie: baita de a doua zi, o traditie pastrata in familie
Baita de a doua zi dupa botez este un obicei popular romanesc in care se intalnesc traditia, credintele transmise in familie si rolul nasilor in viata finului. De la spalarea Sfantului Mir, consemnata in vechile randuieli bisericesti, pana la variantele regionale ale scaldaciunii, acest obicei a pastrat o legatura simbolica cu Taina Botezului, chiar daca formele sale de desfasurare difera de la o comunitate la alta.
Obiectele asezate in apa, urarile adresate copilului si participarea nasilor si a rudelor dau fiecarui ceremonial particularitatea familiei care il organizeaza. Nu exista o reteta obligatorie si nici o lista fixa de ingrediente. Fiecare familie poate pastra obiceiurile cunoscute de la parinti si bunici sau poate adapta pregatirile in functie de propriile preferinte.
Din perspectiva fotografica, baita ofera posibilitatea de a documenta pregatirea albiei, obiectele alese, desfasurarea obiceiului si fotografiile de familie de la final. Impreuna cu fotografiile realizate in ziua botezului, acestea completeaza albumul primelor evenimente importante din viata copilului.
Daca va doriti sa pastrati in fotografii si obiceiul baitei de a doua zi dupa botez, ma puteti contacta pentru detalii despre disponibilitate si oferta de pret personalizata. Voi documenta pregatirile, desfasurarea baitei si fotografiile alaturi de familie, astfel incat sa aveti un album foto complet al evenimentelor din jurul botezului.
Surse de documentare pentru acest articol:
- Simion Florea Marian, Nasterea la români. Studiu etnografic, 1892, capitolul XVII: „Scaldaciunea”;
- Cornescu, „Rînduiala Botezului in diferitele molitfelnice slave si romînesti folosite in Biserica Romîna”, Studii Teologice, 1961;
- Daniel Stinga, „Despre cuvintele «Indreptatu-te-ai, luminatu-te-ai, sfintitu-te-ai, spalatu-te-ai…» si stropirea cu apa la Taina Sfantului Botez”, Apostolia, 10 octombrie 2020;
- Sarbatori si obiceiuri. Raspunsuri la chestionarele Atlasului Etnografic Român, coord. Ion Ghinoiu:
- Volumul I: Oltenia, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001;
- Volumul IV: Moldova, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2004;
- Volumul V: Dobrogea, Muntenia, Editura Etnologica, Bucuresti, 2009;
- Alexandru Chiselev, „Românii din Dobrogea de Nord: coordonate istorico-demografice si etnografice”, Anuarul Muzeului National al Literaturii Române Iasi, anul XII, 2019, pp. 47-66.

Continutul acestui website este protejat de legea drepturilor de autor si nu poate fi preluat pe alte site-uri, partial sau integral, decat cu mentionarea sursei si respectand termenii licentei. Intreg materialul ( grafica, foto, video, text ) realizat de Spot Multimedia este licentiat printr-o Licenta Creative Commons Atribuire-Necomercial-FaraDerivate 4.0 International

